Zis și făcut.. în timp ce virusurile astea doua își programau următorul concediu ce avea să țină 14 zile, vremea de afară ardea de-a binelea pieile tuturor.
Vaporând ei așa spre nenea ăla care citea liniștit ziarul, fără mască fiindcă era in aer liber în intervalul orar care îi permitea, deodată pe unul din virusuri îl plesnește un gând, mai exact pe ăla mai inteligent un strop:
Covidel se uita cumva cam șui la bunul său prieten și nu înțelegea prea bine de ce, dar și lui i se păru destul de cool să își schimbe viața.
„Ce-ar fi dacă am fi fericiți?!” și-a spus el.
Acest text în format digital este protejat prin copyright şi este destinat exclusiv utilizării în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcat. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcat, revânzarea sau comercializarea sub orice formă, precum şi alte fapte similare săvârşite fără permisiunea scrisă a deţinătorului copyrightului, reprezintă o încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale şi se pedepsesc penal şi/sau civil în conformitate cu legile în vigoare.