Poveștile Tale

Femeia

E doldora de gânduri…
E plină de regrete…
Se zbate printre rânduri
Frângându-și sentimente…
Se-nalță din suspine
Și speră în urât.
Ea crede în minciună,
Dar simte în sărut.

Grămadă de iubire,
Un maldăr de speranță,
Un ghemotoc de vise,
Purtând cu eleganță
Un zâmbet ce ascunde
Dureri…ori neputință…
Știind că tot ce are
E doar a ei voință.

Cu părul strâns în coadă,
S-ascundă libertatea,
Se-aruncă-n a ei cale
Purtându-și puritatea.
Și deseori zâmbește,
Deși e sub un nor,
Iubind ce o iubește,
Îmbrățișând cu dor,
Privind cu duioșie,
Simțind înflăcărare,
Vorbind cu gingășie,
Uitând de supărare…

Din toate câte-n lume
Există și-au mai fost,
Alege una-anume,
Învaț-o pe de rost.
Și dac-ai învățat-o,
Repet-o în neștire
Căci dacă o vei pierde,
Se pierde-n amintire.