Afară stelele nu se mai vedeau de fulgii mari. Gerul parcă nici nu îl mai puteai simți, așa cum nici dinții nu ii mai auzeai clănțănind în gură. Pe o astfel de vreme, Ayana, o buclată de doar 5 ani, umbla pe străzi pentru a-și vinde cele 10 bucăți de aprinzătoare de aragaz care reprezentau masa de Crăciun a întregii ei familii.

Plecată de acasă de vreo cinci ceasuri, Ayana era descurajată de modul cum oamenii o priveau atunci când încerca să le vânda marfa astfel că și-a luat inima în dinți și a intrat în primul restaurant pe care l-a văzut și s-a dus ghiulea la Chef. Văzuse ea mai demult un episod dintr-un film american în care cineva vindea niște mopuri.

– Stimate chef, nu știu ce gătești tu aici, dar miroase incredibil! Spune ea

Bucătarul a rămas mască.

– Eu sunt în zonă numai astăzi, și pentru că știu că nu-i ușoară munca ta, m-am gândit să trec să-ți las aprinzătoarele astea. Sunt colorate, sar în ochi imediat, nu trebuie să stai să le cauți prea mult prin bucătăria asta mare, sunt de o mărime potrivită și pentru o mână mai mică și pentru una mai mare, au un design spectaculos și pentru că mâine-i Crăciunul, nu mai zăbovesc prea mult și ti le dau pe toate 10, la 300 de lei. Poftim, 1,2,3….

– Cred că eu….încearcă bucătarul să rostească niște cuvinte, însă este repede întrerupt de vocea hotărâtă a fetiței.

– Ah, mai multe nu am, dar mai trec după Crăciun și-ți mai aduc!

– Păi…. se chinuie el iar să intervină…

– Nu, de Crăciun chiar nu pot trece, trebuie și eu să îmi iau liber măcar 2,3 zile…

Chef-ul o privește lung, neputincios să mai scoată vreun sunet, întinde mâinile către Ayana care îi urează mult succes cerându-i și-o negresă aburindă din cuptor, pe lângă cei 300 de lei.

Și uite-așa, fetița fuge spre casă cu banii în buzunarul hainei sale vechi si rupte de vreme, informându-i pe ai săi că de-acum renunță la vânzarea-n stradă că nu mai merge!